Cuvântul „evanghelie” tradus literar înseamnă „o veste bună”. Când Isus Cristos S-a născut, îngerul Domnului a spus păstorilor: „Îngerul le-a zis: «Nu vă temeţi, pentru că iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, Care este Cristos, Domnul!»” Luca 2:10. De ce este asta atât de important? Ce era așa de bun în această veste încât Dumnezeu să trimită un înger pentru a o anunța? Pentru a înțelege răspunsul la aceste întrebări, este important să începem cu vestea rea. 

Ți-a fost vreodată frică de faptul că dacă cineva te-ar fi cunoscut cu adevărat și-ar fi dat seama că nu ești chiar atât de bun? Este o voce în noi, chiar dacă este mică, care recunoaște păcatul nostru. În cartea Romani se afirmă: „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” Romani 3:23. Asta arată spre Grădina Eden, când Dumnezeu i-a oferit lui Adan și Eva o poruncă simplă: „Poţi să mănânci din orice pom din grădină, dar din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, pentru că în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit!“ Geneza 2:16-17. Prin neascultarea lor, păcatul a intrat în lume. Fiecare dintre noi într-o zi va avea parte de o moarte fizică deoarece fiecare dintre noi am fost „virusați” de acest păcat care a fost transmis din generație în generație de când primii oameni nu s-au supus lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, fiecare dintre noi într-un fel sau altul am ales să păcătuim.

ISAIA 59:1-2

„Nu, mâna DOMNULUI nu este prea scurtă să mântuiască, nici urechea Lui prea surdă ca să audă, ci nedreptăţile voastre v-au separat de Dumnezeul vostru şi păcatele voastre I-au ascuns faţa de voi, astfel că nu vă aude”.

Fizic urmează să murim, dar în același timp suntem deja morți din punct de vedere spiritual (separați de Dumnezeu). Între noi și Dumnezeu există o mare prăpastie. Deși nu ne place să privim greșelile noastre, trebuie să recunoaștem că noi am cauzat această separare. Poate că ne dorim un Dumnezeu care să fie aproape, iubitor, însă păcatele noastre au creat o ruptură între noi și Dumnezeu. Această separare ne determină să ne simțim goi, lipsiți de speranță, nesiguri, nefericiți iar în final ne va determina să credem lucruri neadevărate despre noi și Dumnezeu în încercare de a schimba aceste sentimente.

Romani 6:23 afirmă faptul că: „plata păcatului este moartea, dar darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Cristos, Domnul nostru”. Salariul este ceva ce câștigăm. Când mergem la serviciu, noi realizăm anumite sarcini ca astfel să primim o sumă de bani. Biblia folosește același termen pentru a descrie păcatul. Păcatul nostru ne-a câștigat moartea fizică și separarea veșnică de Dumnezeu. Apoi, tocmai în acest punct apare minunea. Chiar dacă meritam asta, Dumnezeu ne-a iubit atât de mult încât L-a trimis pe Fiul Său ca să ia pedeapsa pe care o meritam pe umerii Săi: „L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” Ioan 3:16. Isus a luat locul nostru! A venit în lume ca un copilaș născut dintr-o virgină, conceput de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu ca să trăiască viața perfectă pe care noi nu am fi putut să o trăim niciodată iar astfel să fie singurul Om vrednic pentru a fi în Cer. A fost Dumnezeu întrupat, trăind o viață fără păcat pentru a putea lua asupra Lui pe cruce pedeapsa noastră. Apoi a făcut exact ce a spus că va face, a înviat din mormânt cucerind moartea a treia zi.

Când vom muri, noi vom fi judecați pe baza meritelor noastre. Standardul este perfecțiunea. Așa stau lucrurile, dacă nu cumva accepți darul gratuit care este viața veșnică prin Isus Cristos. Un dar este ceva ce primești fără să plătești. Nu poți să dobândești asta. Nu poți plăti pentru asta, altfel nu ar mai fi un dar. Dacă încercăm să evităm problema păcatelor noastre atunci noi suntem condamnați la moarte. Nu putem pretinde că dacă facem mai multe lucruri bune decât rele, atunci vom fi bine. Nu putem pretinde că anumite practici religioase ne vor scăpa de pedeapsă, pentru că nu ne vor ajuta cu nimic. Isus spunea în Ioan 14:6: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”.

Contrar unei credințe tradiționale, cerul nu este plin de oameni buni iar iadul de oameni răi. Cerul este plin de oameni care recunosc nevoia lor de Isus și cer iertare. Iadul este plin de cei care niciodată nu și-au văzut păcatul așa cum este și niciodată nu au capitulat față de Isus ca Domn și Salvator. Tot ce ai nevoie ca să treci de la moarte la viață este să te încrezi în acest dar nemeritat. În cartea Romani se afirmă: „Dacă deci Îl mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn şi crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit” Romani 10:9. Isus te iubește atât de mult încât Și-a dat viața ca să te aducă la El. Vei plânge tu înaintea lui Dumnezeu cerând ca El să te salveze astăzi?

Toate aceste lucruri pe care Cristos le-a făcut deja ca noi să putem avea parte de iertare, nu sunt o veste bună dacă nu realizăm că ele sunt mijloace prin care să putem vedea și să ne desfătăm cu frumusețea Sa. Iertarea este o veste bună pentru că deschide calea spre o relație plină de bucurie, pe care o găsim doar în prezența lui Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu față de noi constă în faptul că El a făcut tot ce era necesar (moartea Fiului Său) pentru a ne oferi ceea ce ne dă profunzime și împlinire, adică El Însuși. „Dumnezeu, Care a spus: „Să lumineze lumina din întuneric!“, a luminat şi inimile noastre, pentru a ne da lumina cunoaşterii slavei lui Dumnezeu strălucind pe faţa lui Isus” 2 Corinteni 4:6.